Liderul mondial, australianca Ashleigh Barty, belarusa Arina Sabalenka (2 WTA) şi cehoaica Barbora Krejcikova, campioana de la Roland Garros, s-au calificat la Turneul Campioanelor (WTA Finals), eveniment care va încheia sezonul în circuitul profesionist feminin de tenis, a anunţat, luni, WTA.
Alte cinci locuri sunt disponibile pentru turneul care va avea loc la Guadalajara (Mexic) anul acesta şi care va reuni cele mai bune opt jucătoare la simplu şi cele mai bune opt perechi la dublu din 2021.
Turneul va debuta pe 8 noiembrie şi iniţial era programat să aibă loc la Shenzhen (China), dar a fost mutat în Mexic din cauza pandemiei de COVID-19, care anul trecut a forţat anularea competiţiei.
”Să câştig Trofeul Billie Jean King în Shenzhen în 2019 a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei”, a declarat Barty
”Este o mare onoare să fiu printre cele mai bune opt jucătoare din lume şi prima care s-a calificat la 2021 WTA Finals”, a adăugat australianca.
Sabalenka şi Krejcikova vor participa în premieră la competiţia de simplu a Turneului Campioanelor, după ce anterior au evolua la dublu.
Krejcikova a aflat luni că s-a calificat şi pentru proba de dublu, alături de conaţionala Katerina Siniakova, un alt bilet fiind obţinut de perechea japoneză Shuko Aoyama/Ena Shibahara.
Evenimentul a fost dotat cu premii totale de 14 milioane de dolari în 2019.
AGERPRES