Ashleigh Barty, numărul unu mondial, a declarat forfait pentru turneul de la Indian Wells

ashleigh barty

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unu mondial, a declarat forfait pentru turneul de la Indian Wells (California), de categoria WTA 1.000, care va avea loc în perioada 6-17 octombrie, au anunţat organizatorii americani, fără să precizeze motivul acestei retrageri, informează AFP.

Japoneza Naomi Osaka şi americanca Serena Williams, au anunţat deja că nu vor participa la turneul californian, programat iniţial în luna martie, dar care a fost amânat până toamnă din cauza pandemiei.

Barty (25 ani) a avut ultima apariţie în circuitul profesionist la US Open, unde s-a oprit în turul al treilea, fiind învinsă de americanca Shelby Rogers. Laureată la Wimbledon, în luna iulie, australianca a ratat ocazia, la Flushing Meadows, de a cuceri al doilea său titlu consecutiv de Mare Şlem.

După un an 2020 în care nu a jucat aproape deloc, alegând să rămână în Australia din cauza pandemiei, Barty a revenit pe teren la cel mai bun nivel al său în acest sezon, reuşind să câştige turneele de la Miami, Melbourne, Stuttgart şi Cincinnati, pe lângă trofeul de la Wimbledon. Ea nu a mai revenit în ţara sa din luna februarie.

Citeste si:  Lovre Kalinici s-a transferat la Gent

Participarea lui Ashleigh Barty la Turneul Campioanelor, care a fost mutat de la Shenzhen (China) la Guadalajara (Mexic) din cauza pandemiei, rămâne în continuare foarte incertă. Antrenorul său, Craig Tyzzer, a explicat recent că jucătoarea de la antipozi „are nevoie de o pauză” după un sezon epuizant. În plus, Tyzzer consideră că „nu va fi deloc uşor” ca Barty să participe la competiţia din Mexic, iar apoi să revină în Australia, unde va trebui să rămână două săptămâni în carantină, ceea ce i-ar putea perturba pregătirile pentru Australian Open 2022, programat în luna ianuarie.
AGERPRES