Antonio Conte are șanse mari să ajungă la AC Milan

antonio conte

Clubul italian de fotbal AC Milan l-ar fi contactat pe fostul antrenor al echipei Chelsea Londra, Antonio Conte, pentru a prelua banca tehnică, urmând să-l înlocuiască pe Gennaro Gattuso, conform presei italiene, informează cotidianul L’Equipe.

După cum susţin publicaţiile italiene Corrierre dello Sport, La Repubblica sau Sportitalia, AC Milan l-ar fi contactat pe Antonio Conte, aceasta fiind o consecinţă a schimbării de proprietar la clubul milanez după trecerea totală sub tutela fondului american de investiţii Elliott.

Totodată, Leonardo, care încă nu a fost numit director sportiv al milanezilor, ar părea că nu se înţelege cu Gennaro Gattuso şi şi-ar dori o colaborare cu fostul selecţioner al Italiei.

Antonio Conte şi-ar fi dat acordul, dar trebuie să-şi rezolve diferendul cu clubul Chelsea, care l-a demis în urmă cu o săptămână, la 55 de zile după ce echipa a câştigat Cupa Angliei sub conducerea sa.

Citeste si:  Aleksandar Kolarov se alătură clubului AS Roma pentru trei ani

Antonio Conte nu acceptă felul în care a fost îndepărtat de la Chelsea. După ce a condus primele antrenamente în vederea noului sezon, el a fost concediat pe 13 iulie, cu o zi înainte ca Maurizio Sarri, compatriotul său, să fie numit pe banca echipei.

Conte ar putea s-o acţioneze în justiţie pe Chelsea, reproşând grupării londoneze că l-a demis atât de târziu, ceea ce l-ar împiedicat să găsească un post în altă parte, în condiţiile în care cele mai importante echipe au deja un antrenor. (agerpres.ro)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*