Abramovici sancționat de guvernul britanic, vânzarea lui Chelsea suspendată

Vânzarea clubului englez de fotbal Chelsea Londra a fost îngheţată după ce patronul său, Roman Abramovici, a fost vizat de sancţiunile impuse de guvernul Marii Britanii oligarhilor ruşi care deţin proprietăţi sau alte bunuri pe teritoriul său, informează DPA.

Abramovic (55 ani) a pus în vânzare clubul Chelsea pe 2 martie, în contextul invaziei militare ruse din Ucraina. Omul de afaceri ruso-israelian, care a devenit proprietarul grupării londoneze în 2003, a negat întotdeauna cu fermitate orice legătură politică actuală cu elita conducătoare a Rusiei, însă guvernul condus de Boris Johnson a anunţat joi îngheţarea tuturor activelor pe care le deţine în Regatul Unit.

Chelsea va primi o licenţă specială pentru a-şi putea continua activitatea, însă vânzarea clubului de pe Stamford Bridge este acum în aşteptare.

Anunţul a fost făcut de secretarul de stat pentru Cultură, Media şi Sport din guvernul britanic, Nadine Dorries, într-o postare pe Twitter.

„Sancţiunile de astăzi au, evident, un impact direct asupra clubului Chelsea şi a suporterilor săi. Am muncit din greu pentru a ne asigura că clubul şi jocul naţional să nu fie lezate inutil de aceste sancţiuni importante. Pentru a ne asigura că acest club poate continua să concureze şi să funcţioneze, vom elibera o licenţă specială”, a explicat Dorries

Citeste si:  Irina Bara s-a calificat în sferturile turneului ITF de la Charleston

„Ştiu că acest lucru aduce o oarecare incertitudine, dar guvernul va colabora cu Liga şi cluburile pentru ca fotbalul să se joace în continuare, asigurându-ne totodată că sancţiunile în afectează pe cei vizaţi. Cluburile de fotbal sunt active culturale şi fundamentul comunităţilor noastre. Ne angajăm să le protejăm”, a adăugat oficialul britanic.

Miliardarul britanic Nick Candy este ultimul om de afaceri de top care s-a arătat interesat de achiziţionarea clubului Chelsea, care nu duce lipsă de pretendenţi.

Magnatul elveţian Hansjorg Wyss şi investitorul american Todd Boehly au intrat la rândul lor în cursa pentru achiziţionarea echipei londoneze, câştigătoarea ultimei ediţii a Ligii Campionilor.
AGERPRES