FRT și-a desemnat tenismenii anului 2022

simona halep

Simona Halep, locul 10 WTA, şi Nicholas David Ionel, poziţia 229 ATP, au fost desemnaţi de Federaţia Română de Tenis (FRT) cei mai buni jucători din 2022.

Cea mai bine clasată jucătoare română în ierarhia mondială în acest moment, Simona Halep (31 de ani), a reuşit să câştige în acest an 10 locuri în topul WTA, urcând de pe poziţia 20. Ea este suspendată în prezent după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping la US Open.

Nicholas David Ionel, 20 de ani, a avut o ascensiune impresionantă în 2022, urcând de pe poziţia 421 ATP, până pe 229.

În clasamentul întocmit de Federaţia Română de Tenis, la categoria juniori 18 ani, cei mai buni jucători au fost desemnaţi Cara Meşter şi Alexandru Coman. La categoria juniori 16 ani, fete, au fost nominalizate Eva Ionescu şi Diana Simionescu, iar la masculin Gabriel Gheţu. Agerpres

Citeste si:  Irina Begu este prima semifinalistă de la WTA Shenzhen

Federația Română de Tenis a stabilit cei mai buni jucători, pe categorii de vârstă, din anul 2022. Aceștia sunt:

SENIORI FEMININ

Halep Simona

SENIORI MASCULIN

Ionel Nicholas David

JUNIORI FEMININ 18 ANI

Meșter Cara

JUNIORI MASCULIN 18 ANI

Coman Alexandru

JUNIORI FEMININ 16 ANI

Ionescu Eva
Simionescu Diana

JUNIORI MASCULIN 16 ANI

Ghețu Gabriel

JUNIORI FEMININ 14 ANI

Tatu Alexia
Burcescu Maia
Popa Giulia

JUNIORI MASCULIN 14 ANI

Todoran Matei