Ioana Roșca contra Sara Erani, în primul tur de la WTA București

ioana rosca

Sportivele de la Sportsin Arad, Ioana Roșca și Andreea Roșca, au primit wildcard la turneul Țiriac Foundation Trophy, turneu WTA dotat cu premii de 125 mii de dolari.

Tragerea la sorți, desfășurată ieri, a dezvăluit adversarele celor două tenismene, astfel Ioana Roșca va juca în primul tur contra italiencei Sara Erani, 35 de ani și locul 116 WTA, iar Andreea Roșca va juca contra austriecei Julia Grabher, 26 de ani și locul 120 WTA. De menționat că astăzi, Julia Grabher va juca finala de la WTA Bari contra italiencei Nuria Brancaccio.

Citeste si:  Ioana Roșca mai bifează un trofeu de dublu, de data asta la ITF Grenoble

O a treia reprezentantă a clubului Sportsin, Cristina Dinu, s-a calificat pe tabloul principal după ce a trecut de compatrioata Lavinia Tănăsie, scor 6-4 6-0.