Brazilianul David Neres va semna pe cinci ani cu Benfica Lisabona

Atacantul internaţional brazilian David Neres, care nu a mai jucat din luna ianuarie, după ce a părăsit echipa ucraineană Şahtior Doneţk, urmează să semneze un contract cu clubul portughez de fotbal Benfica Lisabona.

Neres va semna un contract pe cinci ani cu clubul lusitan, jucătorul sosind duminică la Lisabona în vederea parafării contractului.

Atacantul brazilian (7 selecţii), în vârstă de 25 de ani, semnase în luna ianuarie cu Doneţk, dar nu a putut juca de atunci din cauza războiului din Ucraina.

Citeste si:  Ioana Roșca mai bifează un trofeu de dublu, de data asta la ITF Grenoble

În 2020-2021, Neres a înscris 8 goluri şi a dat 5 pase decisive în 39 de meciuri jucate pentru Ajax Amsterdam.
AGERPRES