Naomi Osaka nu este sigură dacă va mai participa la turneele pe iarbă din acest sezon

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka (38 WTA) a declarat luni că nu este sigură dacă va mai participa la turneele pe iarbă din acest sezon, după ce autorităţile sportive au decis să nu puncteze participanţii la Wimbledon în contextul interzicerii participării la turneu a sportivilor ruşi şi belaruşi, scrie Reuters.

ATP, organizaţia care gestionează circuitul profesionist masculin de tenis, şi WTA, care gestionează circuitul feminin, au anunţat vineri că nu vor acorda puncte la ediţia 2022 de la Wimbledon dacă turneul londonez de Mare Şlem va menţine excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi din cauza războiului din Ucraina.

„Dacă nimic nu se schimbă, cu un regret uriaş nu vedem altă posibilitate decât să retragem punctele ATP la Wimbledon pentru ediţia 2022”, a anunţat ATP într-un comunicat.

WTA a indicat la rândul său, după câteva minute, că „a luat decizia dificilă de a nu atribui puncte WTA la Wimbledon în acest an”.

„WTA consideră că sportivii individuali care participă la un sport individual nu ar trebui să fie penalizaţi sau împiedicaţi să concureze doar pentru că aparţin unei ţări sau din cauza deciziilor luate de guvernele ţărilor lor”, se arată într-un comunicat.

Citeste si:  Boxerul turc Selim Ahmet Kemaloglu şi-a ucis prietena

Pe 20 aprilie, jucătorii ruşi şi belaruşi au fost excluşi de la ediţia 2022 a turneului de la Wimbledon, ca răspuns la invadarea Ucrainei, au anunţat organizatorii competiţiei din capitala Marii Britanii.

„Aş spune că această decizie mă afectează mental într-un anumit fel. Nu ştiu 100% dacă voi merge acolo. Aş merge eventual doar pentru a căpăta mai multă experienţă pe iarbă, dar totuşi nu aş avea nicio motivaţie să joc fără puncte, să văd că degeaba joc căci nu pot urca în clasamentul WTA”, a spus Osaka.

Organizatorii de la Wimbledon au considerat „disproporţionată” decizia luată de ATP şi WTA de a nu acorda puncte în vederea clasamentelor mondiale la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Londra în cazul în care va fi menţinută excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi.

„Regretăm profund consecinţele acestei decizii asupra celor implicaţi. Cu toate acestea, având în vedere poziţia guvernului Regatului Unit de a limita influenţa externă a Rusiei (…), continuăm să credem că am luat singura decizie viabilă pentru Wimbledon ca eveniment sportiv şi instituţie britanică de renume şi menţinem această decizie”, au declarat organizatorii de la Wimbledon într-un comunicat. AGERPRES