Naomi Osaka a fost eliminată în optimile de finală de la Tokyo

naomi osaka

Japoneza Naomi Osaka a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, fiind învinsă în două seturi, 6-1, 6-4, de cehoaica Marketa Vondrousova, într-o partidă disputată marţi.

Vondrousova, care a trecut luni, în turul secund, de românca Mihaela Buzărnescu (6-1, 6-2), se va lupta pentru un loc în semifinale cu câştigătoarea întâlnirii dintre spaniola Paula Badosa şi argentinianca Nadia Podoroska.

Naomi Osaka, a doua favorită a turneului olimpic, se alătură astfel australiencei Ashleigh Barty, numărul unu mondial, care a fost eliminată încă din primul tur la JO de la Tokyo.

Citeste si:  Patru jucătoare au câștigat Roland Garros după ce au salvat mingi de meci

Jucătoarea niponă, una dintre principalele pretendente la aurul olimpic, venea după o absenţă de două luni din circuitul profesionist, din cauza unor probleme legate de stres, iar în ultimele trei zile a disputat trei partide, după ce vineri a aprins vasul olimpic, cu ocazia ceremoniei de deschidere a JO 2020. agerpres.ro