ATP, care gestionează circuitul profesionist masculin de tenis, a anunţat măsuri de ajutor pentru jucătorii care sunt loviţi din plin de pandemia de coronavirus, mai ales prelungirea îngheţării clasamentelor şi creşterea primelor pentru participarea la turnee, anunţă Agenţia France-Presse.
Măsurile financiare vizează turneele ATP 250 şi 500: „Între Openul Australiei (care s-a încheiat pe 21 februarie) şi Wimbledon (28 iunie-11 iulie), nivelul minim al prize money pentru turneele ATP 250 şi ATP 500 va creşte de la 50% (faţă de nivelul pre-Covid) la 80%, respectiv 60%”, a indicat ATP într-un comunicat.
În lipsa spectatorilor, ce reprezintă o parte esenţială a bugetului lor, turneele 250 şi 500 au redus primele la 50% din nivelul lor obişnuit. ATP îi va ajuta pe organizatorii acestor turnee să crească valoarea primelor la 80% şi 60%, „mai ales prin redistribuirea unei părţi a bonusurilor rezervata la sfârşitul anului jucătorilor din Top 12”, potrivit comunicatului.
„Această redistribuire a fondurilor se bucură de susţinerea Consiliului jucătorilor ATP, inclusiv a reprezentanţilor Top 10 Roger Federer şi Rafael Nadal”, subliniază comunicatul.
„Restricţiile asupra vânzărilor de bilete au un impact puternic asupra veniturilor turneelor noastre, iar o îmbunătăţire substanţială în această privinţă nu pare probabilă înainte de mijlocul anului. Obiectivul nostru este să ne asigurăm că circuitul continuă să susţină cât mai mulţi jucători”, a declarat preşedintele ATP, Andrea Gaudenzi.
Lasă un răspuns