Andone şi Muslera au suferit accidentări grave în campionatul Turciei

Atacantul român Florin Andone şi portarul uruguayan Fernando Muslera, ambii de la Galatasaray, au suferit accidentări grave în meciul jucat duminică seara în deplasare cu Rizerspor şi pierdut cu 0-2 de campioana en titre, în etapa a 27-a a campionatului de fotbal al Turciei.

Andone s-a accidentat la genunchiul drept, după un plonjon al portarului echipei gazdă, Tarik Cetin. Internaţionalul român ”a suferit o entorsă severă la genunchiul drept şi va fi supus unei examinări medicale, iar tratamentul va începe cu efect imediat”, potrivit unui comunicat al clubului turc.

Antrenorul Fatih Terim a indicat că ligamentele genunchiului au fost afectate.

Andone, împrumutat de Brighton la Galatasaray, a mai suferit o accidentare gravă în noiembrie. El se află sub contract cu Brighton până în 2023.

Citeste si:  Vedad Ibisevici si-a prelungit contractul cu Hertha Berlin

Andone a intrat la Galatasaray în min. 46 şi a fost înlocuit în min. 72.

Şi portarul Muslera s-a accidentat grav, suferind o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept. Sud-americanul a fost înlocuit după doar 15 minute şi transportat la spital cu ambulanţa.

Campioana Galatasaray a fost învinsă în deplasare de Caykur Rizespor cu 2-0, goluri marcate de Milan Skoda (42) şi Tunay Torun (53).

Trabzonspor conduce în clasament cu 56 de puncte, urmată de Istanbul Başakşehir FK, 56 puncte, şi Galatasaray, 50 puncte, etc.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*