Tenis: Noua Zeelandă, gazda primului turneu profesionist din Emisfera sudică de la izbucnirea pandemiei

Noua Zeelandă va găzdui primul turneu profesionist de tenis din Emisfera sudică după izbucnirea pandemiei de coronavirus, care a oprit toate evenimentele sportive la nivel mondial, a anunţat federaţia din această ţară, citată de Associated Press.

Competiţia va avea loc luna viitoare la Auckland, fără spectatori, cu participarea a 24 de jucători care vor concura în echipe, pe parcursul a trei săptămâni.

Printre tenismenii care vor fi prezenţi la start se numără britanicul Cameron Norrie, care a crescut în Noua Zeelandă, precum şi unii dintre componenţii echipei neozeelandeze de Cupa Davis.

Citeste si:  Arsenal oficializează sosirea lui Gabriel Jesus de la Manchester City

Din cauza crizei sanitare mondiale, tenisul profesionist a fost oprit în luna martie. Turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, care trebuia să înceapă luna aceasta, a fost amânat până în toamnă, turneul de la Wimbledon a fost anulat, iar desfăşurarea US Open stă sub semnul întrebării, din cauza situaţiei de la New York, oraşul american cel mai afectat de pandemie.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*