Fotbalistul Aritz Aduriz, jucătorul clubului spaniol de fotbal Athletic Bilbao, şi-a anunţat retragerea, miercuri, pe contul său de Twitter, la vârsta de 39 de ani, informează AFP.
„A venit ora retragerii şi astfel se încheie pentru mine acest drum, de neuitat şi minunat de la început până la final. Mulţumesc mult”, a anunţat jucătorul pe Twitter, alături de o fotografie cu copilul său şi cu o minge în braţe.
„Momentul a venit. Am spus adesea că fotbalul este cel care te lasă înainte ca tu să vrei să-l abandonezi. Ieri, medicii mi-au recomandat să fac o intervenţie chirurgicală cât mai repede posibil pentru a-mi fi aplicată o proteză la şold, ca să pot să-mi reiau cât mai normal viaţa cotidiană”, a explicat Aduriz în mesajul său în spaniolă, engleză şi bască.
„Din păcate, corpul meu a spus stop. Nu mai pot să-mi ajut coechipierii aşa cum aş vrea şi cum merită. Viaţa unui sportiv profesionist asta este. Este simplă, foarte simplă”, a detaliat atacantul basc, care nu va disputa finala Cupei Regelui contra formaţiei Real Sociedad, amânată pentru o dată ulterioară din cauza pandemiei de coronavirus.
Născut la San Sebastian, la 100 km de Bilbao, Aduriz a debutat la prima echipă a lui Bilbao în 2002. Apoi, el a trecut pe la Burgos, Valladolid, Mallorca şi Valencia, înainte de a reveni la Bilbao în 2012.
Cu Athletic, el a câştigat primul său trofeu, Supercupa Spaniei în 2016, devenind eroul echipei sale în faţa campioanei en titre a Spaniei, FC Barcelona, înscriind o triplă în meciul tur (4-0) şi golul egalizator în retur (1-1).
Aduriz a terminat de două ori pe primul loc în clasamentul marcatorilor din Europa League, cu 10 goluri (2015/16) şi 8 goluri (2017/18), precum a fost şi de două ori cel mai bun marcator al echipei sale în Campionatul Spaniei (18 goluri în 2014/15 şi 20 goluri în 2015/16).
Aritz Aduriz numără, de asemenea, 13 selecţii la echipa naţională a Spaniei.
AGERPRES
Lasă un răspuns