Opt victime ale unui antrenor pedofil pretind despăgubiri clubului Manchester City

Cluburile engleze de fotbal Manchester City şi Crewe Alexandra au fost trimise, marţi, în faţa unui tribunal care va studia cererile de despăgubiri formulate de opt bărbaţi care au fost în copilărie victimele agresiunilor unui antrenor condamnat ulterior pentru pedofilie, relatează AFP.

În urma unei audieri preliminare, petrecute marţi, procesul a fost programat pentru octombrie 2021 şi ar urma să dureze opt săptămâni.

Barry Bennell, care îşi ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 30 de ani de închisoare pentru agresiuni pedofile asupra a 12 băieţi comise între 1979 şi 1991, lucra în acea perioadă ca scouter la clubul Manchester City.

Chiar dacă el nu era salariat al clubului, a colaborat pentru perioade scurte cu echipele de juniori ale grupării între 1976 şi 1984. El a pregătit în special o echipă compusă din jucători cu potenţial, dar prea tineri pentru a evolua la Manchester City. De asemenea a lucrat pentru Crewe Alexandra, club la care au activat două dintre victimele sale, care au depus cerere de despăgubiri.

Citeste si:  Invincibilitatea de șase ani la Australian Open a încheiat-o Jannik Sinner

Cei opt reclamanţi, care au azi 40-50 de ani, doresc ca Manchester City şi Crewe Alexandra să îi despăgubească în urma ”sechelelor psihiatrice foarte grave” pe care le-au suferit din cauza agresiunilor.

Şapte reclamanţi doresc să primească indemnizaţii şi pentru că apreciază că aceste agresiuni i-au împiedicat să îşi realizeze o carieră profesionistă. Pe lângă contestarea amplorii prejudiciului moral suferit de cei opt bărbaţi, cele două cluburi susţin că nu sunt responsabile pentru actele lui Bennell şi că reclamaţiile privind despăgubirile sunt tardive.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*