Justiţia din Paraguay a decis, marţi, să îl menţină în detenţie provizorie pe fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho, acuzat de folosirea unui paşaport fals, în timp ce anchetatorii vizează acum o posibilă pistă de ”spălare de bani”, relatează AFP.
”Judecătorul a respins cererea apărării de punere în libertate condiţionată sau de arest la domiciliu a fostului fotbalist de 39 de ani”, a declarat jurnaliştilor procurorul Osmar Legal, la finalul audierii.
Noul judecător însărcinat cu acest dosar, Gustavo Amarilla, a declarat că i-a menţinut pe Ronaldinho şi pe fratele acestuia, Roberto, după gratii pentru a rămâne ”la dispoziţia justiţiei”.
El a afirmat că având în vedere amploarea afacerii şi presupusa implicare a unor funcţionari şi şefi de instituţii care au facilitat venirea lui Ronaldinho în Paraguay, prezenţa celor doi oameni la Asuncion este necesară pentru buna desfăşurare a anchetei.
”Recunosc că acest caz ar merita o măsură mai puţin constrângătoare (decât detenţia). Dar este responsabilitatea mea de a nu perturba ancheta parchetului. Iar acesta ar fi cazul în eventualitatea unei eventuale fugi a celor doi acuzaţi”, a declarat judecătorul.
Următoarea etapă a anchetei, potrivit magistratului, va fi studierea telefoanelor celor doi suspecţi ”pentru a cunoaşte motivele reale a prezenţei lor” în Paraguay.
”Poate fi vorba de uz de documente false, dar pot fi şi alte lucruri, precum asocierea cu răufăcători sau spălare de bani”, a mai spus Gustavo Amarilla.
Ronaldo de Assis Moreira, cunoscut ca Ronaldinho, a fost arestat pe 6 martie, împreună cu fratele său Roberto, ambii fiind acuzaţi că au intrat în Paraguay cu paşapoarte false.
Ronaldinho, câştigător al Balonului de Aur în 2005, sosise împreună cu fratele său la Asuncion pentru a promova o carte şi pentru a participa la diferite acţiuni caritabile, la iniţiativa fundaţiei Fraternidad Angelical, care sprijină copiii săraci.
Cei doi brazilieni au prezentat paşapoartele vameşilor, care nu au observat vreo neregulă. Poliţia paraguayană a percheziţionat apoi camerele lor de hotel şi a descoperit paşapoarte false, făcute la Asuncion în urmă cu câteva luni, potrivit ministrului de interne Euclides Acevedo.
Apărarea fostului fotbalist a respins orice responsabilitate a fundaţiei Fraternidad Angelical, a cărei preşedintă, Dalia Lopez, face obiectul unui mandat de arest.
Potrivit lui Sergio Queiroz, avocatul brazilian al lui Ronaldinho, paşapoartele au fost oferite de fundaţie lui Ronaldinho pentru ”a facilita posibilitatea de a face afaceri” în Paraguay. ”Ronaldinho nu a comis niciun delict, deoarece el nu ştia că paşaportul care i-a fost înmânat era fals”, a asigurat avocatul.
Marcos Estigarribia, avocatul Daliei Lopez, a precizat că aceasta ceruse unor intermediari să face demersurile pentru obţinerea unor paşapoarte autentice la cererea fraţilor, care doreau să ”facă afaceri în Paraguay”, însă nu a bănuit niciodată că intermediarii au înmânat paşapoarte cu informaţii false, avocatul precizând că Ronaldinho şi fratele său au plătit 5.000 de dolari pentru grăbirea ”procedurilor” de obţinere a paşapoartelor.
Pe lângă Ronaldinho şi fratele său au mai fost arestaţi antreprenorul brazilian Wilmondes Sousa şi două cetăţene paraguayene, Maria Isabel Gayoso şi Esperanza Apolonia Caballer, scandalul determinând şi demisia directorului naţional al Migraţiei, Alexis Penayo.
AGERPRES
Lasă un răspuns