Bâta cu care Babe Ruth a reuşit al 500-lea home run a fost vândută cu 1 milion de dolari

FILE PHOTO: Babe Ruth's 500th home run bat is shown before it goes up for auction by SCP Auctions in Laguna Niguel, California, U.S., November 25, 2019. REUTERS/Mike Blake/File Photo

Bâta cu care legendarul jucător american de baseball Babe Ruth a reuşit al 500-lea home run din cariera sa, în 1929, a fost vândută la licitaţie cu suma de 1.000.800 dolari, au anunţat responsabilii companiei SCP Auctions, citaţi de Reuters.

Bâta, făcută cadou de Ruth unui prieten, în 1940, a fost achiziţionată de un cumpărător anonim în cursul unei licitaţii care a avut loc în California.

Aceasta nu este însă cea mai valoroasă bâtă de baseball care i-a aparţinut lui Babe Ruth. În 2004, bâta cu care acesta a reuşit primul său home run pe vechiul stadion Yankee din New York a fost vândută pentru suma record de 1,3 milioane dolari.

Babe Ruth a reuşit 714 de home runs în 22 de sezoane ca jucător profesionist, pentru echipele Boston Red Sox şi New York Yankees, înainte de retragerea din activitate, în 1935.

Citeste si:  Hazard declara forfait pentru meciul cu Sunderland

Bâta din 1929 a fost dăruită de Ruth, la jumătatea anului 1940, primarului din Suffern (New York), Jim Rice, rămânând timp de zeci de ani în locuinţa acestuia, fără să i se dea prea multă importanţă. Bâta a fost moştenită apoi de fiul lui Rice, Terry, care a păstrat-o la rândul său timp de trei decenii, ascunsă într-u dulap. Conştient de valoarea obiectului care i-a aparţinut lui Babe Ruth, Terry Rice s-a temut să dezvăluie că se află în posesia unei asemenea „comori”, iar în final a decis să o vândă la licitaţie.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*