Internaţionalul francez Alexandre Lacazette (26 ani), atacantul lui Arsenal, va fi absent ”între patru şi şase săptămâni”, după ce a fost operat la genunchiul stâng marţi, a anunţat clubul său.
Lacazette ”a fost supus unei artroscopii la genunchiul stâng marţi dimineaţă la Londra”, scrie clubul englez de fotbal, precizând că ”intervenţia a fost un succes”.
”Este avută în vedere o revenire în efectiv în patru până la şase săpămâni”, a adăugat Arsenal pe site-ul său oficial.
Lunga absenţă cade prost pentru atacantul francez, cu patru luni înaintea Cupei Mondiale, dar şi după ce şi-a pierdut postul de titular la Arsenal în faţa gabonezului Pierre-Emerick Aubameyang, vedeta recrutată în mercato de iarnă pentru 63 milioane euro de la Borussia Dortmund, transfer record pentru clubul londonez.
Pe termen scurt, această absenţă a lui Lacazzette este o lovitură dură şi pentru echipa sa, care joi întâlneşte formaţia suedeză Ostersund în turul 16-imilor de finală ale Europa League şi nu poate conta pe fotbalistul gabonez, care este neeligibil pentru această competiţie. (agerpres.ro)
[soccer-info id=’2′ type=’table’ style=’red_light’ /]
Lasă un răspuns