Numărul doi mondial, românca Simona Halep, nu participă la meciurile pe care naționala feminină de tenis le are în cadrul Fed Cup, competiție ce are loc , zilele acestea la Cluj Napoca.
Dar în schimb a hotărât să fie prezentă alături de Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Raluca Olaru în meciurile contra naționalei Canadei. Tot lotul a fost cazat la un hotel apropiat Sălii Polivalente, iar Simona Halep a fost împreună cu colegele. Cu o zi înainte de începerea competiției, inedit, Simona Halep a fost așteptată la ieșirea din restaurant de un grup de fani, iar reprezentantul firmei ”Feleacul”, specializată în dulciuri, i-a oferit un tablou de turtă dulce cu chipul ei. Jovială, Simona Halep s-a pozat cu fanii și a dat autografe micuților apăruți la mica ședință foto.
Lasă un răspuns