Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea de la Indian Wells

Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a învins-o, joi, pe australianca Kimberly Birrell cu 6-3, 6-2.

Cîrstea (32 ani, 83 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 20 de minute, la primul său duel cu Birrell (24 ani, 115 WTA).

Românca a fost net superioară adversarei sale, care reuşit să câştige doar 9 puncte cu primul serviciu.

Citeste si:  Kate Middleton uimește cu ținuta marca Wimbledon în timp ce iese pe teren cu Roger Federer

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 30.885 de dolari şi 35 de puncte WTA.

În turul al doilea, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe americanca Madison Keys (28 ani, 20 WTA), cap de serie numărul 19, care nu a evoluat în prima rundă.

Singurul duel direct s-a încheiat cu victoria româncei, în 2019, în primul tur la Madrid, cu 4-6, 6-4, 6-1. foto:twitter
AGERPRES