Simona Halep trece de Jelena Jankovic la WTA Shenzhen

Românca Simona Halep a obținut prima victorie din 2017 și s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după o victorie în trei seturi în faţa sârboaicei Jelena Jankovic, cu 6-1, 3-6, 6-3.

Halep, a doua favorită a turneului, s-a impus după o oră şi 48 de minute şi are acum 7-1 în meciurile directe cu Jankovic. Simona Halep şi-a adjudecat clar primul set, cu 6-1, dar apoi a scăzut nivelul, iar Jankovic a arătat mai multă determinare în manşa secundă, reuşind să câştige setul cu 6-3. În decisiv, Jankovic a început cu break, dar Halep a revenit şi a preluat controlul jocului (2-1, 3-2). În gameul şase, pe serviciul sârboaicei, aceasta a cerut intervenţia medicului pentru o problemă la picior, când scorul era 30-30. După şapte minute de pauză, Halep a obţinut cele două puncte care i-au adus break-ul şi apoi s-a desprins la 5-2. Halep a luat setul cu 6-3 şi s-a calificat în optimi.

Citeste si:  Jannik Sinner se desparte de întreaga echipă de coaching, inclusiv de mentorul de lungă durată Piatti

În turul al doilea, Halep va juca cu învingătoarea din partida Peng Shuai – Katerina Siniakova.

Simona Halep, câştigătoarea titlului la simplu la Shenzhen în 2015, va juca şi la dublu, alături de Monica Niculescu (favoritele numărul patru).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*