S-a tras la sorți tabloul principal de la WTA Indian Wells

simona halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, va juca direct în runda a doua a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, contra învingătoarei dintre cehoaica Barbora Strycova şi o jucătoare venită din calificări.

Mihaela Buzărnescu (30 ani, 31 WTA) a fost desemnată cap de serie numărul 29 şi va intra şi ea direct în turul al doilea, urmând să joace contra câştigătoarei dintre australianca Daria Gavrilova, pe care a învins-o recent la Acapulco, şi ucraineanca Daiana Iastremska.

Citeste si:  Cavani este apt de joc pentru Uruguay

Irina Begu (28 ani, 70 WTA) o va înfrunta în primul tur pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (18 ani, 60 WTA), aceasta fiind a doua întâlnire dintre cele două, după ce Irina a câştigat cu 6-3, 6-7 (4), 6-2 anul trecut în Fed Cup. (agerpres.ro)

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*