Philadelphia Eagles cucerește pentru prima dată Superbowl-ul

Superbowl

Echipa Philadelphia Eagles a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), învingând cu scorul de 41-33 formaţia New England Patriots, deţinătoarea trofeului, duminică seara la Minneapolis, în ediţia 2018 a Super Bowl-ului, marea finală a NFL, la care au asistat 73.000 de spectatori.

Considerat evenimentul sportiv al anului în Statele Unite, meciul s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Philadelphia Eagles a cucerit cu această ocazie primul Super Bowl din istoria sa, de la crearea acestui trofeu (1967), după ce pierduse anterior două finale, în 1981 şi 2005.

Titlul de cel mai valoros jucător al finalei i-a revenit lui Nick Foles, coordonatorul lui Eagles, care a câştigat duelul cu omologul său de la Patriots, starul Tom Brady, căruia i-a răpit ocazia de a-şi trece în palmares al şaselea Super Bowl. Dealtfel Tom Brady a dezamăgit, fiind interceptat de mai multe ori, în timp ce quarterback-ul Nick Foles a puntat și la capitolul touchdown-uri.

Citeste si:  Fără spectatori la meciurile din cadrul turneului de calificare de la US Open

În pauza finalei, atmosfera a fost întreţinută de solistul Justin Timberlake, care i-a adus cu această ocazie un emoţionant omagiu lui Prince, cunoscutul muzician american care a decedat anul trecut, la 57 de ani.

Partida a fost deschisă cu imnul Statelor Unite, intonat de cântăreața Pink.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*