Nick Kyrgios cere anularea Openului Australiei

nick kyrgios

Jucătorul Nick Kyrgios a cerut, marţi, anularea Openului de tenis al Australiei, manifestând surprinzător simpatie faţă de liderul mondial Novak Djokovic, care a refuzat să spună dacă s-a vaccinat împotriva coronavirusului, informează AFP.

Jucătorul australian consideră că turneul de Mare Şlem, programat în luna ianuarie, nu ar trebui să se ţină, din respect pentru locuitorii oraşului Melbourne, care s-au confruntat cu 260 de zile de carantină de la începutul pandemiei şi întâmpină în continuare probleme pentru combaterea virusului.

„Cât timp a fost carantinat Melbourne? 275 de zile sau ceva de genul ăsta?, s-a întrebat el pe podcastul său, No Boundaries.

Ministrul Sporturilor din statul Victoria, unde se află Melbourne, a reacţionat afirmând că „nu poate da curs logicii” lui Kyrgios.

„Locuitorii din Melbourne, din Victoria şi, sincer, toţi australienii sunt absolut avizi de mari evenimente”, a explicat ministrul pentru presă. „Economia noastră are nevoie, moralul statului nostru are nevoie”, a adăugat oficialul.

Turneul s-a desfăşurat anul acesta, dar jucătorii au fost supuşi unei carantine de două săptămâni la hotel, iar prezenţa publicului a fost limitată şi o izolare de cinci zile a fost instituită la jumătatea competiţiei.

Citeste si:  Roger Federer, înainte de turneul de la Geneva: "Revin de departe"

Organizatorii sunt încrezători în privinţa desfăşurării ediţiei 2022, jucătorii vaccinaţi în totalitate putând intra pe teritoriul australian fără carantină sau bulă sanitară.

Nicio excepţie nu va fi făcută pentru jucătorii nevaccinaţi, a avertizat prim-ministrul statului Victoria, Daniel Andrews, aruncând o îndoială asupra participării sârbului Novak Djokovic, de nouă ori învingător la Melbourne şi care refuză să spună dacă s-a vaccinat sau nu.

Kyrgios a avut o relaţie tensionată cu numărul 1 mondial, calificându-l drept „cretin” la ultimul Australian Open, după solicitarea sa de relaxare a carantinei jucătorilor.

Însă Kyrgios apără totuşi dreptul lui Djokovic de a participa la competiţii, indiferent dacă este imunizat sau nu şi a făcut o paralelă cu baschetbalistul american Kyrie Irving, care a ratat debutul sezonului din NBA după ce a refuzat să se vaccineze.

„Kyrie, Novak… aceşti băieţi au dat atât de mult, s-au sacrificat atât de mult. Sunt sportivi de talie mondială la care se uită milioane de oameni”, a subliniat Kyrgios, ajuns pe locul 90 ATP.

„Eu cred că nu este bine, din punct de vedere moral, ca cineva să fie forţat să se vaccineze”, a mai spus el.
AGERPRES

1 trackback / pingback

  1. Openul Australiei se va putea desfăşura cu tribunele pline

Comentariile sunt închise.