Liga Campionilor fără arbitraj video, sezonul viitor

Arbitrajul video nu va fi introdus în Liga Campionilor în sezonul viitor, a declarat vineri preşedintele Uniunii Europene de Fotbal, Aleksander Ceferin, la încheierea congresului UEFA de la Bratislava, informează AFP.

„Nimeni nu ştie exact cum funcţionează asta. Încă există multă confuzie” cu arbitrajul video, a estimat luni Ceferin, anunţând că acest procedeu nu va fi utilizat în sezonul viitor în Liga Campionilor.

„Nu sunt deloc împotrivă, dar trebuie să explicăm mai bine când îl utilizăm. Vom vedea la Cupa Mondială”, a spus Ceferin. „Ar putea fi un proiect bun, util pentru fotbal, dar nu trebuie să ne grăbim ca să luăm astfel de decizii”, a conchis el în privinţa acestui subiect.

Sistemul de asistenţă video pentru arbitri (VAR), deja testat în mai multe competiţii, are şanse mari să fie utilizat la Cupa Mondială din Rusia (14 iunie-15 iulie). International Fotball Association Board (IFAB), unicul for cu putere decizională în schimbarea regulilor jocului, va decide pe 3 martie dacă VAR va fi utilizat la CM 2018.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, care s-a arătat întotdeauna un apărător al VAR, s-a declarat „încrezător şi pozitiv”.

VAR poate fi utilizat doar în patru situaţii de joc: după un gol marcat, într-o situaţie de penalty, pentru un cartonaş roşu direct sau pentru a îndrepta o eroare de identitate în privinţa unui jucător sancţionat. (agerpres.ro)

Citeste si:  Emma Răducanu a declarat forfait pentru turneul WTA de la Birmingham

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*