Ja Morant (Memphis Grizzlies), desemnat cel mai bun debutant al anului în NBA

Baschetbalistul Ja Morant, de la Memphis Grizzlies, a fost desemnat, conform aşteptărilor, cel mai bun debutant (rookie) al anului în liga profesionistă nord-americană (NBA), a anunţat, organizaţia, joi, cu precizarea că jucătorul a obţinut 99 de voturi din 100 posibile pentru primul loc, scrie AFP.

Morant (498 voturi în total) devine al doilea jucător al clubului care obţine acest premiu care recompensează cel mai bun baschetbalist aflat la sezonul de debut, primul fiind spaniolul Pau Gasol, în 2002.

Zion Williamson (New Orleans Pelicans), numărul unu la draftul din 2019, a primit un singur vot pentru primul loc, a precizat liga. El a încheiat pe locul al treilea în clasamentul premiului (140 de voturi), după Kendrick Nunn (204), conducătorul de joc al echipei Miami Heat.

Citeste si:  Crystal Palace fără Scott Dann și Jason Puncheon pentru restul sezonului

Votul are la bază meciurile din sezonul regulat până pe 11 martie, când campionatul a fost întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus.

În această perioadă, Morant a avut medii de 16,6 puncte şi 6,9 pase decisive pe meci.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*