Iulia Marko: ”Obiectivul meu din acest an este să intru în clasamentul WTA”

O arădeancă bate la porțile afirmării în tenisul de camp, Iulia Marko, în vârstă de 17 ani este hotărâtă să facă pasul important de la juniorat la turneele profesioniste de ITF. Turneele de ITF sunt cele care îți dau primul contact cu circuitul WTA iar Iulia este pregătită pentru a intra și a juca pe terenurile importante. Legitimată la clubul AMEFA Arad, are ca antrenor pe Stefan Marcu.

  1. Anul 2019 si-a consumat ultima fila, acum, daca iti rememorezi amintirile acestui an, poti sa imi spui cum a fost pe ansamblu intregul an?

I.M: Anul 2019 a adus cu el bune si rele. In ansamblu a fost un an bun, din care am avut de invatat multe. Am crescut pe partea mentala in paralel cu cea fizica.

       2. Care a fost cea mai buna performanta pe care ai obtinut-o in 2019, sau cea mai mare realizare?

I.M: Am avut cateva rezultate bune de-alungul anului, insa cel de care sunt cea mai fericita este chiar ultimul turneu al anului. In Muntenegru, am reusit sa joc semifinala atat de simplu cat si de dublu.

        3. Din punct de vedere fizic, la ce procentaj consideri ca te-ai situat si daca ai avut probleme medicale serioase.

I.M: Din pacate, da, am avut o problema destul de grava cu incheietura stanga. Am avut o tendinita care nu m-a lasat sa joc la nivelul meu maxim, de asemenea fiind nevoie si de o pauza in timpul verii. Durerea m-a tinut intre 5 si 6 luni.

          4. La care turneu ti-a placut cel mai mult sa participi?

I.M: Un raspuns asteptat, dar cel mai mult mi-a placut sa joc la Turneul “Ilie Nastase” de la Arad. Este minunat sa joc acasa, pe terenurile pe care le cunosc de mica si incurajata de persone dragi care si-au rapit din timpul personal sa vina sa ma sustina.

Citeste si:  Pique este apt pentru meciul cu Atletico Madrid

            5. Anul acesta, care va fi strategia ta si care va fi turneul cel mai important la care doresti sa participi?

I.M: Imi propun sa ma axez mai mult pe turnee de senioare si sa reusesc sa intru pe tablou la acestea cat mai des. Imi doresc foarte mult sa reusesc sa joc la turneul de 25.000 de la Arad si de asemenea alte turnee de acest nivel, dupa posibilitati.

              6. Cel mai important moment din anul trecut si cea mai mare dezamagire

I.M: Cel mai important moment a fost cand m-am decis sa ma inscriu la Turneul “Ilie Nastase” deoarece nu mai participasem la un turneu cu premii in valoare de 25.000. Pot spune ca mi-a fost putin teama deoarece trebuia sa imi ridic standardele jocului la valoarea turneului. Sunt fericita ca am decis sa joc reusind sa trec in contul meu o victorie.

Cat despre cea mai mare dezamagire traita anul trecut, a fost la un turneu de juniori in Croatia cand am pierdut un meci de 4 ore, dupa ce am beneficiat de mai multe mingi de meci. Dupa acel meci, au urmat lacrimi, dar am invatat multe din acea experienta.

                  7. Obiectivul pe care vrei sa il atingi in acest an, referire la clasament.

I.M: Obiectivul meu principal nu este legat de clasament, imi doresc sa joc si sa castig cat mai multe meciuri deoarece locul in clasament va veni in tandem cu acestea. Totusi, un scop de al meu este sa intru in clasamentul WTA. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*