Două românce pe tabloul de calificări de la Australian Open

ana bogdan

S-au tras la sorți partidele din primul tur al calificărilor pentru accederea pe tabloul principal la Australian Open.

Astăzi a avut loc alcătuirea tabloului de calificări la feminin pentru Australian Open, turneu desfășurat pe o suprafață hard. Printre cele 92 de concurente se află și două românce dornice de a se califica pe tabloul principal al Marelui Șlem.
Mihaela Buzărnescu, 28 de ani și locul 541 WTA, va juca în primul tur al calificărilor cu bielorusa Olga Govortsova, 28 de ani și locul 169, o jucătoare cunoscută care a fost și pe locul 35 mondial, acum cățiva ani.

Citeste si:  Sebastian Vettel a câștigat GP al Australiei, primul turneul al anului 2018!
Ana Bogdan (foto) este cea de-a doua româncă, favorita 11 de pe tablou și locul 130 WTA. Românca în vârstă de 24 de ani va juca contra olandezei Arantxa Rus, câștigătoare a turneului australian la junioare și locul 174 WTA.
Turneul de calificări are trei runde la sfârșitul cărora se vor cunoaște jucătoarele calificate pe tabloul principal.
La băieți, arădeanul Marius Copil a pierdut din primul tur al calificărilor în fața australianului Alex Bolt cu scorul de 7-6 4-6 4-6.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*