Cinci jucători şi doi antrenori de la FC Barcelona, depistaţi pozitiv la coronavirus (presă)

Cinci jucători ai echipei de fotbal FC Barcelona şi doi membri ai corpului tehnic au fost depistaţi pozitiv la coronavirus, în cursul primelor teste la care a fost supus lotul liderului campionatului Spaniei, a anunţat postul de radio catalan RAC1, citat de cotidianul AS.

Aceştia au fost depistaţi cu ocazia unui control sanguin efectuat la debutul pandemiei şi toţi au fost asimptomatici, iar în acest moment sunt pregătiţi să revină în competiţie, conform sursei citate.

Informaţia nu a fost dezvăluită până acum de FC Barcelona şi nici în nu a apărut în rapoartele Ligii spaniole, care nu a comunicat nimic despre cazurile respective.

Conform RAC1, există o anumită preocupare în cadrul serviciilor tehnice ale clubului cu privire la faptul că odată cu reluarea antrenamentelor jucătorii respectivi ar putea fi mai sensibili la posibile accidentări.

Citeste si:  Oxlade-Chamberlain ratează Mondialul

În acest moment, lotul lui FC Barcelona se antrenează normal şi doar un singur jucător, Monchu, provenind de la echipa secundă, se află în prezent la infirmerie.

Francezul Samuel Umtiti s-a accidentat în cursul primei şedinţe de pregătire, dar luni şi-a reluat antrenamentele normale, în timp ce tânărul internaţional spaniol Ansu Fati a acuzat o problemă la tendonul genunchiului, asociată procesului său de creştere, fiind nevoit să încetinească ritmul din precauţie, în cadrul unui protocol care i-a fost aplicat pe tot parcursul sezonului, având în vedere vârsta sa.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*