Ciclism: Peter Sagan, forfait pentru JO de la Tokyo

Ciclistul slovac Peter Sagan (BORA-hansgrohe), care a suferit o operaţie la genunchi în urma unei căzături la Turul Franţei, a declarat forfait pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, a anunţat, marţi, Comitetul Olimpic slovac.

„După ce a părăsit Turul Franţei, Peter Sagan a fost supus unei operaţii la un genunchi la Monte Carlo”, a transmis forul olimpic într-un comunicat. „Infecţia nu i-a atins rotula, dar operaţia şi consecinţele acesteia asupra stării sale de sănătate îl împiedică să meargă la Tokyo”.

Citeste si:  Atletism: Federaţia rusă anunţă că a achitat amenda către World Athletics

Sagan, un rutier-sprinter în vârstă de 31 de ani, triplu campion mondial în perioada 2015-2017 şi septuplu „tricou verde” la Turul Franţei, a căzut la finalul etapei a a 3-a a Turului Franţei, pe 28 iunie.

El a reluat cursa, dar a abandonat înainte de startul în etapa a 12-a, joia trecută, întrucât avea dureri la genunchi, care se inflamase deasupra rotulei.
AGERPRES