Caceres la Juventus, urmatorul este Pizarro

 

Stiri fotbal: Lipseste doar comunicatul oficial dar putem deja sa-l consideram pe Martin Caceres jucator a lui Juventus. Jucatorul nationalei uruguayene si al clubului spaniol FC Sevilla se va intoarce la Torino dupa ce a imbracat tricoul alb-negrilor in sezonul 2009-2010.

S-a ajuns la o intelegere ieri, iar acordul prevede ca Juventus sa plateasca pentru uruguayan 1,5 milioane de euro imediat si 8 milioane in cazul in care clubul se va califica printre primele 6 echipe ale campionatului italian. Pare dificil ca Batrana Doamna sa nu se claseze cel putin pe locul 6 al campionatului, deci cele 8 milioane devin obligatorii. Fundasul va face vizitele medicale de rutina iar daca nu vor fi complicatii, va semna contractul.

Nu se exclude ca Martin Caceres sa poata sa treaca deja pe la Vinovo pentru a-i intalni pe coechipieri si pe personalul echipei. Daca ar fi sa ipotizam un debut al sau cu tricolul alb-negru, acesta ar putea fi pe 5 februarie, in cadrul confruntarii dintre Juventus si Siena.

Dupa ce a completat linia de fundasi, acum Juventus va cauta un mijlocas. Se zvoneste ca viitorul jucator care va ajunge la Juventus va fi David Pizarro, jucatorul celor de la AS Roma. Bianconerii il prefera pe Nainggolan dar Cagliari cere 15 milioane de euro, iar Juventus nu mai are fonduri la dispozitie.

Pare totusi ca Roma ar fi dispusa sa-l cedeze pe Pizarro gratis: mai bine nu se poate.

Citeste si:  Un antrenor rezistă în medie 301 zile pe banca unei echipe (studiu CIES)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*