Auto – F1: MP al Austriei – Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), care vizează anul acesta egalarea recordului de şapte titluri mondiale deţinut de germanul Michael Schumacher, a reuşit cel mai bun timp al primei sesiuni de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Austriei, primul din acest sezon, desfăşurată vineri pe circuitul Red Bull Ring din Spielberg.

Hamilton a parcurs cel mai rapid tur de pistă (4,813 km) în 1 min 04 sec 816/1000, reuşind să-l devanseze cu 356/1000 pe finlandezul Vallteri Bottas, coechipierul său de la Mercedes, echipă care a câştigat ultimele şase titluri mondiale la piloţi şi constructori.

Al treilea timp a fost reuşit de olandezul Max Verstappen (Red Bull), urmat de spaniolul Carlos Sainz Jr (McLaren), înlocuitorul germanului Sebastian Vettel la Ferrari, din sezonul viitor.

Sesiunea s-a desfăşurat sub un cer înnorat şi pe o temperatură de 18 grade Celsius, în timp ce la nivelul pistei s-au înregistrat 22 de grade.

Cea de-a doua sesiune de antrenamente libere de la Spielberg se va desfăşura de la ora locală 13:00 (14:00 ora României).

Citeste si:  Rafael Nadal se retrage de la Wimbledon

Ediţia 2020 a Campionatului Mondial de Formula 1 trebuia să înceapă la jumătate lunii martie, în Australia, însă debutul a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.

Marele Premiu al Austriei este prima dintr-o serie de opt curse programate în Europa, cu porţile închise, până la începutul lunii septembrie.

Iată cei mai buni timpi înregistraţi în prima sesiune de antrenamente libere:
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:04.816 (42 tururi)
2. Valtteri Bottas (Finlanda/Mercedes) 1:05.172 (38)
3. Max Verstappen (Olanda/Red Bull-Honda) 1:05.418 (37)
4. Carlos Sainz Jr (Spania/McLaren-Renault) 1:05.431 (41)
5. Sergio Perez (Mexic/Racing Point-Mercedes) 1:05.512 (34)
6. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Renault) 1:05.621 (42)
7. Alexander Albon (Thailanda/Red Bull-Honda) 1:05.701 (29)
8. Daniel Ricciardo (Australia/Renault) 1:05.860 (29)
9. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari) 1:05.907 (27)
10. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) 1:05.924 (31)

AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*