În fiecare an, prima duminică din luna februarie pentru americani se numeşte Superbowl, şi iată că în această duminică vom asista la a 47 -ea finală pentru fotbalul american din NFL.
Pe stadionul Mercedes-Bena Superdome din New Orleans, cu capacitatea maximă de 80.000 locuri, se vor înfrunta câştigătoarele celor doua divizii, San Francisco 49ers (campioana Conferinţei NFC} şi Baltimore Ravens (campioana Conferinţei AFC).
Ce este mai interesant pentru Superbowl anul acesta este faptul că cele două echipe ajunse în finală sunt antrenate de către doi fraţi, Jim şi John Harbaugh, fii unui antrenor de fotbal din Toledo, statul Ohio.
Astfel cei doi fraţi din Tokedo îşi dau întâlnire la cel mai mare eveniment sportiv din Statele Unite, o premieră istorică.
Acum două săptamani 49ers a invins Atlanta Falcons cu scorul de 28-24, în finala NFC iar Baltimore Ravens i-a zdrobit pe Tom Brady şi colegii de la New England Patriots, într-un meci care a aruncat la gunoi multe bilete de pariuri, cu scorul de 28-13.
Ravens vine în finală după un sezon de excepţie, obţinând un wildcard, reuşeşte să învingă pe Indiana Colts cu 24 la 9, iar în playoff-ul diviziei reuşeşte o victorie în faţa celor de la Denver Broncos, după prelungiri. Meciul a fost senzaţional, după ce Peyton Mannig şi colegii săi conduceau cu 31 de secunde înaintea finalului de meci, cu scorul de 35 la 28, Ravens a egalat prin uimitoarea pasă de 71 yards a quarterback-ului (coorodnator) Joe Flacco, direct wide receiver-ului Jacoby Jones care-şi duce echipa în prelungiri. Prelungirile sunt dramatice şi Peyton Manning mai reuşeşte o gafă, fiind intercepţionat de cei din Baltimore, şi meciul se termină cu Ravens câştigătoare graţie unui field goal. Aceasta victorie le dă incredere jucătorilor francizei Ravens şi meciul din finala AFC nu mai miră pe nimeni, New England Patriots având un QB în persoana lui Tom Brady total neinspirat şi depăşit de miza partidei.
Pentru 49ers meciurile de post season au fost mai uşoare, ei nefiind obligaţi să joace meciul de wildcard, astfel după ce i-au invins pe cei de la Green Bay Packers în playoff-ul diviziei au avut finala NFC mai grea, datorită adversarului Atlanta Falcons, o echipă văzută de specialişti în Superbowl. Chiar dacă QB lui Falcons, Matt Ryan, a avut mai multe pase şi mai mulţi yards obtinuţi, wide receiverii nu şi-au facut bine treaba iar coordonatorul celor din San Francisco, Colin Kaepernick, reuşeşte o răsturnare de scor prin pase şi mingi târâte spre ţintă, ajutat de cei doi running back Gore şi James care au dus mingea pe jos 124 yards. Victorie meritată şi Kaepernick este văzut de specialişti ca vioara întâi a Superbowlului.
Va fi o luptă strânsă şi, sper, spectaculoasă în care cei doi coordonatori, Joe Flacco de la Ravens şi Colin Kaepernick de la 49ers, vor trebui să-şi gestioneze bine jucătorii pentru cât mai multe touchdown-uri.
Ca şi spectacol Superbowl este denumit şi Oscarul campaniilor de publicitate, aici marile firme îşi prezintă cele mai bune reclame, unde cele 30 de secunde apariţie pe ecran sunt taxate cu suma de 3.8 milioane de dolari.
În pauza meciului, pentru acest an, ne va concerta Beyonce.
Lasă un răspuns