Lotul olimpic de canotaj al României a fost prezentat oficial luni, 15 iulie, la Complexul Sportiv Național “Elisabeta Lipă” , în cadrul evenimentului „Ready for Olympics”. 49 de sportivi vor lupta pentru medalii, în 12 probe, la Jocurile Olimpice de la Paris, țara noastră având cea mai numeroasă delegație de canotori din lume.
Lotul olimpic de canotaj al României este format din Simona Radiș, Ancuța Bodnar, Gianina van Groningen, Ionela Cozmiuc, Andrada Moroșanu, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu, Ioana Moroșan, Emanuela Ciotău, Roxana Ungureanu, Patricia Cireș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Amalia Bereș, Iuliana Bălăucă, Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Mădălina Bereș, Iuliana Buhuș, Andreea Popa, Larisa Bogdan, Geanina Juncanariu, Victoria Petreanu, Mariana Dumitru, Cristina Drugă, Mihai Chiruță, Sebastian Cornea, Marian Enache, Andrei Mândrilă, Florin Lehaci, Leontin Nuțescu, Andrei Lungu, Florin Horodișteanu, Ioan Prundeanu, Ștefan Berariu, Alexandru Danciu, Dumitru Ciobică, Ciprian Tudosă, Mihăiță Țigănescu, Iulian Chelaru, Constantin Adam, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Florin Arteni, Claudiu Neamțu, Adrian Munteanu, Cristi Nicoară, Bogdan Baitoc.
La eveniment au participat Elisabeta Lipă, Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, oficialități, antrenori, staff medical și parteneri din sfera privată ai Federației Române de Canotaj.
“Suntem cu toții aici pentru a-i încuraja pe sportivi, pentru a le transmite că toată țara este alături de ei, îi susține și îi așteaptă acasă victorioși. Sunt mândră că România trimite la Jocurile Olimpice de la Paris cea mai numeroasă delegație de canotori din lume. Cu 49 de sportivi calificați în 12 probe, demonstrăm încă o dată că suntem o forță în canotajul mondial. Această performanță reflectă progresul extraordinar al canotajului românesc și suntem convinși că sportivii noștri vor purta cu mândrie tricolorul și vor aduce acasă rezultate remarcabile”, a declarat Elisabeta Lipă, Președintele Agenției Naționale pentru Sport.
În cadrul evenimentului a fost prezentată întreaga delegație care va reprezenta țara noastră la Jocurile Olimpice de la Paris.
Echipa antrenorilor este condusă de antrenorul principal Antonio Colamonici și este formată din Sandu Pop (Team manager) și antrenorii Dorin Alupei, Ciprian Atomei, Sorin Băhnărel, Marius Băcăoanu, Cosmin Bogus, Despina Marcus, Veronica Cochela, Doina Gnat, Bogdan Macovei.
Din staff-ul medical, coordonat de medicul Vasile Oșean, fac parte Elena Păun (asistent medical), Rami El Sabagh (kinetoterapeut), Sorin Butaru (kinetoterapeut), Anca Nemțoc (kinetoterapeut), Laura Prundeanu (kinetoterapeut), Marcel Buturca (maseur), Alexandru Bistiriga (maseur), Marcello Marasco (osteopat) și Francesco Senigagliesi (osteopat).
Finalele la canotaj din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris sunt programate pentru 31 iulie, 1, 2 și 3 august.