FC Augsburg s-a despărţit de antrenorul Enrico Maassen

Clubul german de fotbal FC Augsburg, aflat pe locul 15 în Bundesliga, primul neretrogradabil, a decis să se despartă luni seara de antrenorul Enrico Maassen (39 ani), la două zile după înfrângerea suferită pe teren propriu în faţa nou-promovatei Darmstadt (1-2).

”După discuţii întinse şi evaluarea situaţiei sportive, FC Augsburg a decis să se despartă de antrenorul Enrico Maassen cu efect imediat”, a explicat clubul bavarez într-un comunicat.

Interimatul va fi asigurat de antrenorul echipei sub 23 de ani a clubului, Tobias Strobl.

Maassen a venit în Bavaria în vara anului 2022, după ce a antrenat echipa secundă a clubului Borussia Dortmund. El a menţinut echipa în Bundesliga în primul sezon, clasându-se pe locul 15, cu 34 de puncte, un loc deasupra formaţiei VfB Stuttgart, care a disputat un baraj de menţinere.

Citeste si:  Jocurile Olimpice din 2020 se amână cu un an

Conducătorii lui FC Augsburg au apreciat că ”schimbarea postului de antrenor” era necesară, după eliminarea din Cupa Germaniei de o formaţie de liga a treia, Unteraching, şi doar o victorie şi două egaluri în şapte etape desfăşurate din Bundesliga.

Maassen este primul antrenor din Bundesliga demis în acest sezon.
AGERPRES