Ana Bogdan, locul 48 WTA, la ora actuală, a început turneul de la WTA Limoges, Franța, turneu desfășurat în sală pe teren hard și dotat cu premii de 115 mii de dolari, cu o victorie.
În primul tur, românca a avut-o ca adversară pe italianca Lucrezia Stefanini, locul 144 WTA, pe care a învins-o în mod categoric, cu scorul de 6-1 6-2, În turul secund, Ana Bogdan o va întâlni pe americana Katrina Scott, locul 166 WTA, meci care se va desfășura cel mai probabil marți.
Ana Bogdan s-a înscris și la proba de dublu, fiind alături de românca Monica Niculescu, ele vor juca în primul tur contra perechii Jessica Ponchet/Renata Voracova.
Pentru trecerea de primul tur, Ana Bogdan va încasa un cec în valoare de 1,613 dolari.