Peter Sagan, testat pozitiv la Covid-19 pentru a doua oară

Ciclistul slovac Peter Sagan, triplu campion mondial, a anunţat că a fost testat pozitiv la Covid-19, împreună cu fratele său Juraj, informează AFP.

Peter Sagan, septuplu câştigător al tricoului verde (al sprinterilor) în Turul Franţei, între 2012 şi 2019, a mai fost infectat cu coronavirus la începutul sezonului trecut.

„Avem simptome legate de virus şi urmăm directivele autorităţilor competente. Vă voi ţine la curent”, a scris, pe contul său de Twitter, rutierul slovac.

În vârstă de 31 ani, Peter Sagan a cucerit titlul de campion al lumii pe şosea în 2015, 2016 şi 2017. El s-a despărţit în intersezon de echipa germană Bora şi a semnat cu formaţia franceză TotalEnergies.

Peter Sagan urma să înceapă sezonul 2022 în Argentina, la Turul San Juan, anulat însă luni de autorităţile argentiniene din cauza pandemiei.
AGERPRES

Citeste si:  Juan Martin Del Potro se retrage de la US Open