China a condamnat, joi, decizia celor patru ţări – SUA, Australia, Regatul Unit, Canada – care au anunţat un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, în luna februarie, informează AFP.
Cele patru ţări, care vor trimite sportivi la Jocurile, dar nu şi responsabili oficiali, „vor plăti preţul” deciziei lor, a avertizat pentru presă purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe, Wenbin Wang.
După SUA, Australia, Marea Britanie şi Canada a anunţat, miercuri, boicotul diplomatic al competiţiilor pentru a denunţa încălcarea drepturilor Omului în China.
„Recurgerea de către Statele Unite, Australia, Marii Britanie şi Canada pe scena Jocurilor Olimpice la manipulare politică este impopulară şi duce la izolarea lor însele. Ele vor plăti inevitabil un preţ pentru această decizie proastă”, a promis Wang.
Oficialul chinez a afirmat că ţara sa nu a adresat o invitaţie ţărilor în cauză. „Fie că reprezentanţii lor oficiali vin sau nu, Jocurile de iarnă de la Beijing vor fi o reuşită”, a asigurat acesta.
„Sportul nu are nimic de a face cu politica. Jocurile Olimpice sunt o mare reuniune a sportivilor şi iubitorilor de sport, nu o scenă pe care politicienii se dau în spectacol”, a conchis purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze.
JO vor avea loc în perioada 4-20 februarie, dar ţinând cont de restricţiile impuse de China din cauza pandemiei de Covid-19, intrarea străinilor va fi limitată.
AGERPRES