Potrivit Nice-Matin, vedeta slovacă a ciclismului a fost amendat de instanța penală cu 5.000 de euro pentru fapte care datau din aprilie anul trecut.
Potrivit cotidianului Riviera, biciclistul în vârstă de 31 de ani a fost arestat după o seară de beție, în jurul orei 0:30, într-un vehicul condus de fratele său. Cei doi bărbați au fost apoi arestați de polițiști din cauza nerespectării restricției impuse de măsurile sanitare în vigoare atunci.
Tonul ar fi fost ridicat apoi și slovacul, invitat să coboare din mașină, s-ar fi enervat „ca un nebun” până la rănirea unui reprezentant al poliției la mâna dreaptă, provocându-i două zile de ITT (incapacitate totală de lucru). Potrivit dezvăluirii faptelor, superstarul mondial al ciclismului ar fi fost enervat că trebuia să fie condus la Centre Hospitalier Princesse Grace (CHPG) din Monaco. „A justificat această furie prin teama că va fi obligat să se vaccineze”, a argumentat apărarea.
În ciuda invocării nulității procedurii de către apărare, Peter Sagan a fost condamnat definitiv la o amendă de 5.000 de euro pentru infracțiunea de rebeliune, însoțită de 100 de euro pentru contravenție precum și de 1.500 de euro pentru partea civilă. O sumă la îndemâna monegascului, care a are contracte mari, de la începutul carierei. Chiar dacă în cadrul audierii, noul alergător al echipei franceze Total-DirectEnergies ar fi raportat un salariu anual „de abia 450.000 de euro”, departe de estimările de peste trei milioane de euro, care fac din triplul campion mondial de ciclism unul dintre cei mai bine plătiți cicliști din peloton.