Ruse, Bogdan și Begu au fost eliminate de la US Open. Halep trece de primul tur

Prima zi de US Open nu s-a încheiat fericit pentru concurentele românce, patru concurând chiar de la început în primul tur de la New York.

Simona Halep s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe Camila Giorgi (Italia), cu 6-4, 7-6 (3), luni, la New York. Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, care anul trecut nu a evoluat la Flushing Meadows, s-a impus după o oră şi 33 de minute.

Irina Begu, locul 63 mondial, a fost învinsă de germana Andrea Petkovic, locul 68 mondial, scor 6-2, 7-6 (3), Begu a cerut time-out medical în setul doi, la scorul de 2-1, iar apoi a evoluat cu un bandaj la piciorul drept, șchiopătând vizibil în setul secund.

Citeste si:  Cresc primele în turneele ATP, măsură de ajutor în pandemie

Gabriela Ruse a jucat contra cehoaicei Marketa Vondrousova, locul 38 WTA, pierzând în 1h 30 minute, cu scorul de 7-5 6-0.

Cea mai ghinionistă a fost Ana Bogdan, pierzând în tie-break după ce meciul a fost strâns, tie brek-ul ajungând la scorul de 11-9, în fața spanioalei Rebeka Masarova, locul 231 WTA, aflată pentru prima dată la Marele Șlem. Scorul meciului a fost de 7-6 6-7 6-7.

Astăzi va juca Sorana Cîrstea în fața rusoaicei Veronika Kudermetova, locul 31 WTA.