Irina Begu a fost umilită de Iga Swiatek, meci sub o oră la Wimbledon

Irina Begu a fost surclasată de poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită, cu 6-1, 6-0, vineri, în turul trei al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului.

Begu (30 ani, 79 WTA), care şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Wimbledon, reuşită prima oară în 2015, a părăsit terenul după 55 de minute.

Irina Begu nu a reuşit să câştige decât patru puncte în primele cinci ghemuri ale meciului, cedând primul set cu 1-6. În actul secund, românca nu a reuşit să ia niciun ghem.

Citeste si:  Lewis Hamilton denunţă tăcerea Formulei 1, ''dominată de albi''

Begu a încheiat cu 7 duble greşeli, un as şi 25 de erori neprovocate, în timp ce Swiatek (20 ani, 9 WTA), campioana din 2020 de la Roland Garros, a reuşit 2 aşi, 11 winners şi a făcut doar 6 erori neforţate.

Begu va primi un cec de 115.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA pentru participarea la turneu.