Kylian Mbappe, atacantul vedetă al echipei de fotbal Paris Saint-Germain, accidentat duminică la coapsa stângă în meciul de campionat cu Toulouse (scor 4-0), va lipsi patru săptămâni, a confirmat luni clubul parizian.
Mbappe va pierde următoarele două întâlniri ale naţionalei Franţei din preliminariile EURO 2020, cu Albania şi Andorra, programate pe 7, respectiv 10 septembrie, pe teren propriu. El ar putea rata şi prima partidă a formaţiei PSG din grupele Ligii Campionilor.
Alt atacant al echipei PSG, Edison Cavani, accidentat la şold în duelul cu Toulouse, va fi absent cel puţin ‘trei săptămâni. Uruguayanul este şi el incert pentru debutul parizienilor în grupele Ligii Campionilor.
Lasă un răspuns