Jucătorii de tenis Stan Wawrinka, Victoria Azarenka şi Svetlana Kuzneţova au primit wildcard-uri pentru turneul US Open, programat în perioada 27 august – 9 septembrie, informează Reuters.
Fostă numărul 1 mondial, Victoria Azarenka (Belarus), care are în palmares două succese la turneul american de Mare Şlem, se află în prezent pe 87 în clasamentul WTA, poziţie care nu îi permitea să intre direct pe tabloul principal la actuala ediţie.
Din acelaşi motiv a primit un wildcard şi rusoaica Svetlana Kuzneţova, cea care a câştigat primul din cele două trofee ale sale la US Open la doar 19 ani. Victorioasă în turneul de la Washington, Kuzneţova ocupă locul 88 în clasamentul WTA.
Câştigător a trei turnee de Mare Şlem, elveţianul Stan Wawrinka (33 de ani) nu şi-a putut apăra trofeul la Flushing Meadows în 2017 din cauza unei accidentări la genunchi. El a revenit pe teren în luna ianuarie, însă rezultatele sale nu au fost cele aşteptate, fiind eliminat în turul doi la Wimbledon. El ocupă în prezent doar poziţia 151 în clasamentul ATP. (agerpres.ro)
Lasă un răspuns