Românca Simona Halep a obținut prima victorie din 2017 și s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după o victorie în trei seturi în faţa sârboaicei Jelena Jankovic, cu 6-1, 3-6, 6-3.
Halep, a doua favorită a turneului, s-a impus după o oră şi 48 de minute şi are acum 7-1 în meciurile directe cu Jankovic. Simona Halep şi-a adjudecat clar primul set, cu 6-1, dar apoi a scăzut nivelul, iar Jankovic a arătat mai multă determinare în manşa secundă, reuşind să câştige setul cu 6-3. În decisiv, Jankovic a început cu break, dar Halep a revenit şi a preluat controlul jocului (2-1, 3-2). În gameul şase, pe serviciul sârboaicei, aceasta a cerut intervenţia medicului pentru o problemă la picior, când scorul era 30-30. După şapte minute de pauză, Halep a obţinut cele două puncte care i-au adus break-ul şi apoi s-a desprins la 5-2. Halep a luat setul cu 6-3 şi s-a calificat în optimi.
În turul al doilea, Halep va juca cu învingătoarea din partida Peng Shuai – Katerina Siniakova.
Simona Halep, câştigătoarea titlului la simplu la Shenzhen în 2015, va juca şi la dublu, alături de Monica Niculescu (favoritele numărul patru).
Lasă un răspuns