Serena Williams a câştigat la Auckland primul său turneu WTA după aproape trei ani

Serena Williams a câştigat la Auckland primul său turneu WTA după aproape trei ani

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a câştigat duminică la Auckland (Noua Zeelandă) primul său turneu WTA după aproape trei ani, dominând-o în finală pe compatrioata sa Jessica Pegula, locul 82 mondial, în două seturi, 6-3, 6-4.

Fostul lider mondial, acum pe poziţia a 10-a, în vârstă de 38 de ani, nu mai câştigase niciun trofeu de la victoria sa în Openul Australiei în 2017.

Americanca a anunţat că va dona premiile obţinute la acest turneu victimelor incendiilor de pădure din estul Australiei, care au devastat deja peste 8 milioane de hectare, au provocat moartea a cel puţin 26 de persoane, au distrus mai mult de 2.000 de locuinţe şi au ucis un miliard de animale.

Cea mai mică dintre surorile Williams, ajunsă la 73 de trofee în cariera sa, se pregăteşte pentru Australian Open, ce va avea loc între 20 ianuarie şi 2 februarie la Melbourne, unde va încerca încă o dată să egaleze recordul de 24 de victorii în turnee de Mare Şlem, deţinut de australianca Margaret Court.

Serena Williams a câştigat duminică primul său trofeu după ce a devenit mamă în septembrie 2017. De la revenirea sa în circuit, în martie 2018, fostul lider mondial a disputat cinci finale, dintre care patru de Mare Şlem, dar le-a pierdut pe toate.
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.