Şah: Record pentru campionul mondial Magnus Carlsen, neînvins în 111 partide

Marele maestru norvegian Magnus Carlsen, campionul mondial en titre, a stabilit marţi un nou record la şah, rămânând neînvins în 111 partide consecutive, informează AFP.

În cadrul turneului de la Wijk aan Zee (Olanda), şahistul scandinav în vârstă de 39 ani, numărul unu mondial în clasamentul Elo, a obţinut o remiză în faţa olandezului Jorden van Foreest, semnând astfel cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere din istoria sportului minţii.

Carlsen suferise ultimul său eşec în urmă cu 532 de zile, pe 31 iulie 2018, când s-a înclinat în faţa azerului Şahriar Mamediarov.

Dacă lumea şahului este unanimă în atribuirea acestui record lui Carlsen, campionul lumii nu recunoaşte, în schimb, decât o serie de 109 partide încheiate cu o victorie sau o remiză, acesta refuzând să includă în bilanţul său două partide de o importanţă mai mică, jucate la nivel de club.

Precedentul record era deţinut de marele maestru rus Serghei Tiviakov, care a încheiat a 110-a sa partidă fără înfrângere în 2005.
AGERPERS

Leave a Reply

Your email address will not be published.