Roger Federer renunță la Jocurile Olimpice de la Tokyo

roger federer

Elveţianul Roger Federer (locul 9 ATP) a anunţat marţi seara, pe contul său de Twitter, că nu va mai participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august), din cauza unei accidentări la genunchi.

Federer, care împlineşte 40 de ani luna viitoare, a suferit două intervenţii chirurgicale la genunchi în 2020, care i-au impus o lungă perioadă de inactivitate competiţională.

”În timpul sezonului pe iarbă, din păcate am constatat iar probleme la genunchi şi trebuie să accept că nu voi putea fi prezent la JO de la Tokyo. Sunt foarte dezamăgit, deoarece a fost o onoare şi un punct culminant al carierei mele de fiecare dată când am reprezentat Elveţia. Am început deja reabilitarea în speranţa că voi putea juca la alte turnee care vor avea loc la finalul verii. Doresc mult succes echipei olimpice a Elveţiei”, a scris Federer.

Citeste si:  Emma Răducanu nu este sigură de Wimbledon, după o accidentare „ciudată”

La începutul lunii, Roger Federer anunţa că va participa în această vară la Tokyo, la a cincea lui olimpiadă.