Michael Jordan a deplâns moartea lui George Floyd şi a denunţat ”rasismul înrădăcinat” în SUA

Michael Jordan a deplâns moartea lui George Floyd şi a denunţat ”rasismul înrădăcinat” în SUA

Fostul superstar al baschetului profesionist nord-american (NBA) Michael Jordan s-a alăturat duminică sportivilor care, pe întreg mapamondul, au deplâns moartea unui bărbat de culoare în timpul arestării sale în Statele Unite, care a generat ample manifestaţii ce au degenerat în violenţe, informează AFP.

Michael Jordan a denunţat, într-un comunicat, „rasismul înrădăcinat” în Statele Unite, declarându-se „profund întristat, plin de suferinţă şi total înfuriat” după moartea lui George Floyd (46 ani), pe 25 mai, la Minneapolis (Minnesota).

Derek Chauvin, poliţistul alb care a ţinut minute în şir genunchiul pe gâtul lui Floyd, care se plângea că nu poate să respire, a fost arestat şi inculpat de omucidere involuntară, dar manifestaţiile continuă şi s-au amplificat, degenerând adesea în violenţe în mai multe oraşe.

„Ne-am săturat”, a adăugat Michael Jordan, afirmând că „este alături de cei care denunţă rasismul înrădăcinat şi violenţa faţă de persoanele de culoare din ţara noastră”.

„Noi trebuie să înmulţim expresiile pacifiste faţă de nedreptate şi să cerem recunoaşterea responsabilităţilor”, a afirmat Jordan, cunoscut pentru faptul că a refuzat constant să se implice în chestiuni sociale şi politice pe timpul carierei sale de jucător.

Michael Jordan s-a alăturat unui cor de voci din NBA, NFL (fotbal american) şi din alte sporturi din Statele Unite, dar şi din lume, care cer schimbarea modului în care sunt tratate persoanele de culoare din această ţară, în special de către poliţişti.

Jucătorul echipei Boston Celtics, Jaylen Brown, a condus 15 ore pentru a participa la o manifestaţie la Atlanta, în timp ce Roger Goodell, responsabil din NFL, consideră că manifestaţiile violente „reflectă suferinţa, furia şi frustrarea pe care o resimţim”.

La rândul ei, jucătoarea de tenis Serena Williams a postat un video pe Instagram cu o fetiţă cuprinsă de emoţie adresându-se la o reuniune publică: „Noi suntem Negri şi nu ar trebui să ne simţim aşa”.

Şi fenomenul tenisului american Coco Gauff a reacţionat într-un mesaj video pe reţeaua de socializare TikTok: „Oare eu urmez?”.
AGERPRES

Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.