Liga de fotbal american XFL a intrat în faliment

Liga de fotbal american XFL a intrat în faliment

XFL, noul campionat de fotbal american lansat în acest an, care spera să-i facă concurenţă puternicei ligi profesioniste NFL, şi-a declarat luni falimentul, la câteva zile după ce a fost obligat să îşi suspende sezonul inaugural, din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.

„Din păcate, ca o companie nouă, nu suntem imuni la repercusiunile şi incertitudinile economice dure provocate de criza Covid-19”, a precizat XFL într-un comunicat.

În dosarul său de 15 pagini depus la un tribunal pentru faliment din statul Delaware, pasivele ligii sunt estimate între 10 şi 50 de milioane de dolari.

Vineri, liga lansată de miliardarul Vince McMahon a decis să îşi suspende activităţile şi şi-a concediat toţi angajaţii.

XFL, care avea opt echipe în Los Angeles, New York, Washington, Houston, St Louis, Seattle, Dallas şi Tampa Bay, s-a angajat totuşi să organizeze un al doilea sezon după anularea primei campanii începute pe 8 februarie, după ultimul Super Bowl al NFL.

Vince McMahon, care este, de asemenea, preşedinte şi proprietar al WWE, principala ligă profesionistă de lupte (catch), a încercat un experiment similar în anul 2000, cu un campionat numit tot XFL şi care a fost desfiinţat după un singur sezon.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.