Kylian Mbappe a ajuns la cota 100 de goluri pentru PSG, la doar 21 de ani

Kylian Mbappe a ajuns la cota 100 de goluri pentru PSG, la doar 21 de ani

Atacantul francez Kylian Mbappe, la doar 21 de ani, a ajuns la cota 100 de goluri marcate doar în 137 meciuri în tricoul echipei Paris Saint-Germain, după ce a înscris un gol în partida de sâmbătă cu Olympique Marseille (3-1), notează EFE.

Campionul mondial devine al cincilea jucător care intră în clubul select a celor care au depăşit 100 de goluri pentru PSG, după Edinson Cavani (200), golgheter absolut all time al grupării pariziene, suedezul Zlatan Ibrahimovic (156), portughezul Pablo Pauleta (109) şi francezul Dominique Rocheteau (100).

Transferat în 2017 de la Monaco, în schimbul a 180 milioane euro, Mbappe continuă să bată recorduri la clubul parizian şi în fotbalul francez. El a marcat primul gol la PSG pe 8 septembrie 2017, la doar câteva zile după ce semnase contractul în ultima zi de mercato. El a avut nevoie de 59 minute pentru a marca, la doar 18 ani, golul său de debut la PSG, într-un meci cu Metz.

Pe 7 octombrie 2018, contra lui Lyon, Mbappe a marcat patru goluri, devenind la 19 ani cel mai tânăr jucător care reuşeşte o asemenea performanţă în Ligue 1.

Din cele 100 de goluri, Mbappe a marcat 13 în cupele europene. Contractul lui cu PSG expiră în iunie 2022, dar clubul negociază deja prelungirea lui.
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.