Jordan Henderson (FC Liverpool), desemnat Jucătorul anului 2019 în Anglia

Jordan Henderson (FC Liverpool), desemnat Jucătorul anului 2019 în Anglia

Mijlocaşul Jordan Henderson, căpitanul echipei FC Liverpool, a fost desemnat marţi Jucătorul anului 2019 în Anglia, a anunţat Federaţia engleză de fotbal (FA).

Henderson s-a impus în faţa altor doi componenţii ai selecţionatei Three Lions, atacanţii Raheem Sterling (Manchester City) şi Harry Kane (Tottenham Hotspurs), după ce a reuşit să câştige trofeul Ligii Campionilor alături de „cormorani”, în sezonul trecut.

Jucătorul lui Liverpool, în vârstă de 29 ani, a ajutat totodată naţionala Angliei să se califice la EURO 2020 şi să se claseze pe locul al treilea în ediţia inaugurală a Ligii Naţiunilor. El a bifat al 50-a sa selecţie în luna martie.

La feminin, titlul de Jucătoare a anului i-a revenit lui Lucy Bronze, câştigătoarea ediţiei trecute a Ligii Campionilor cu formaţia franceză Olympique Lyon. Aceasta le-a devansat pe Ellen White şi Beth Mead.

 

Bronze (28 ani), care evoluează pe postul de fundaş dreapta, a făcut parte din lotul naţionalei feminine a Angliei care a cucerit anul trecut turneul SheBelieves Cup şi a ajuns până în semifinalele Cupei Mondiale din Franţa.
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.